Tuesday, February 21, 2012

Abstract









Am întâlnit oameni cu sufletul consumat. Adică nu erau trişti sau răi, sau altcumva în acest sens; erau pur şi simplu uscaţi, secaţi sufleteşte. Viaţa lor se desfăşura între jaloanele amintirilor, între amintirea bucuriei ce-o produce un sex satisfăcător sau o masă bună, sau vederea unui copil ce se joacă, sau alte asemenea. Recunoşteau mirosuri, recunoşteau gesturi... mimici... Uneori recunoşteau şi emoţiile altora. Invăţaseră lecţiile acestea şi ştiau să mimeze orgasmul acestor momente.
Unii dintre ei işi acceptau condiţia şi erau adaptaţi la lume; cu greu îi deosebeai de cei însufleţiţi. Aceştia sunt cei ce au învăţat să mintă atât de bine încât le reuşeşte şi în oglindă.
 
Oare ce lacrimă le mai poate înverzi deşertul? Şi oare de câtă culoare au nevoie ochii lor pentru a crea emoţia?

Related Posts with Thumbnails

Copyright


Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License.
Toate imaginile si textele nemarcate altfel, aflate pe acest site sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite integral sau parţial fără permisiunea acestuia.

ACEASTA E LUMEA IN CARE TRAIM:










Validation



Pranav Mistry: The thrilling potential of SixthSense technology


La Freestyle Revolution Roumaine from PeRole.Ro on Vimeo.


Manifest


 

blogger templates | Make Money Online