Saturday, November 21, 2009

Astazi, la curs, ne-am strans ambele grupe si ne-am uitat la fotografii, le-am comentat, ne-am pus note... Am vazut foarte multe fotografii foarte tari! Mi-am deschis orizonturile cu privire la subiecte, la abordari, la moduri de prelucrare...

...Pe drum am reusit sa-mi dau seama ca nu sunt ok cu ce s-a intamplat. Am plecat frustrat! Nu-mi venea sa cred ce note proaste am luat! Tocmai eu! Am rememorat seara si mai intai mi-am gasit o tona de justificari pt nemultumirile mele. M-am alimentat si m-am acoperit si de povestile altor colegi... Tot nesatisfacut am ramas.

Doream sa ies din starea asta si parca nimic nu ma ajuta... Ajungeam in acelasi punct unde parerea mea despre mine nu coincidea cu cea a colegilor si a evaluatorilor...
Am luat atunci la mana fotografiile castigatoare si am fost iar de acord, ca si la curs, ca erau foarte tari! Apoi mi-am luat la bani marunti cu onestitate, nu ca la curs, poza mea... Ce sa vezi?! Avea potential ca idee dar realizarea era de kkt! ...Chiar era!

Toate observatiile colegilor si lectorilor: de bun simt, chiar menajante pe alocuri!

... m-am mai calmat, dar tot nemultumit am ramas! "De ce la mine nu au vrut sa se uite la toate fotografiile ci doar la cele pt concursul de arhitectura?! La altii s-au uitat... Pe altii i-au pus sa aleaga altceva evident mai bun, am ales chiar noi impotriva colegului care expunea! ...si eu?! Ce, am ciunga-n par?! Eu am fotografii bune in general... Si nici n-am prea avut timp sa ma pregatesc cu cele mai bune..."

Apoi liniste... Formulasem in cuvinte tot ce aveam de spus!

....liniste...
...Incet, incet linistea a fost perturbata de amintirea cuvintelor de la inceputul clasei: "...trebuia sa PREGATITI 10-15 fotografii prelucrate, la 800pixeli, ingrijite..." Apoi cuvintele din mailul Amaliei, mail pe care il citisem si constient alesesem sa nu il respect intocmai... "in seara aceasta ne intalnim, asa cum am vorbit, pentru a discuta fotografiile facute sambata la Mogosoaia si Stirbey. de la ora 18. O sa va rog sa alegeti dintre cadrele facute cele mai bune 10-15, pentru a valorifica la maximum timpul de analiza. Daca se intampla sa nu fi ajuns la intalnirea de saptamana trecuta, va rog sa aduceti fotografiile realizate in timpul cursului, pe diferite teme, care nu au fost discutate cu niciunul dintre lectori. Dar nu mai mult de 10-15 cadre!!!!" ...apoi au venit cuvintele colegilor si ale lectorilor: "...eu nu as fi ales-o pe aia ci pe cealalta..."!

Si m-a lovit: EU am ales poza aia! Cand am bagat-o in PS, STIAM ca nu e reusita, dar prea multi cunoscuti fusesera impresionati de grafica ei, de idee, asa ca eram convins ca o sa dau pe spate pe toata lumea... Nici o clipa nu am ascultat ratiunea care imi spunea ca e nereusita... M-am si gandit la ce noduri in papura imi vor gasi (dar nu si la realitate, la fapte) si am facut-o in doua variante: una sharp de "Alien" si alta soft de poveste, de mister... Stiam ca are hibe si totusi am mers in continuare pe ea... Am pus si poze corecte... Dar erau "banale" in comparatie cu asta... Eu am ales-o...

Si constientizand asta mi s-au topit si frustrarea, si nemultumirile si am vazut ca de fapt am primit lectia pe care o cerusem: sa invat sa imi aleg fotografiile!

Acum am putut sa vad ca si in fotografie e la fel: daca eu stiu ca are gauri atunci sigur vor mai stii si altii! A fi fotograf inseamna a fi atent la detalii si a vedea intregul! Le spun cu superioritate tuturor ca "aproape gravida" nu exista, dar cand a venit vorba de pozele mele "mi-am permis"! Apoi am avut pretentia ca nimeni sa nu observe acest lucru... Ei bine ghiciti ce? Au observat toti!

PS: Am mai invatat un lucru important: cand vad un subiect interesant sa nu il alerg cu zece mii de poze pe care sa le prelucrez ulterior ci sa stau linistit, sa calculez unghiurile, incadrarile, sa aleg echipamentul corect si sa trag eficient, putin dar bun! Sa fiu lenes: sa gandesc mai mult si sa transpir mai putin!

3 comentarii:

vaida francisc atila said...

..conflictul interior nu ar trebuii sa fie public...altminteri ma simt bine pe blogul tau dar mai ales este reconfortanta evolutia in cele numite ..mondo photographicae...!

AnDRAW said...

Multumesc.

AnDRAW said...

M-am intors si am refacut fotografiile. Sunt aici.

Related Posts with Thumbnails

Copyright


Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License.
Toate imaginile si textele nemarcate altfel, aflate pe acest site sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite integral sau parţial fără permisiunea acestuia.

ACEASTA E LUMEA IN CARE TRAIM:










Validation



Pranav Mistry: The thrilling potential of SixthSense technology


La Freestyle Revolution Roumaine from PeRole.Ro on Vimeo.


Manifest


 

blogger templates | Make Money Online