Despre bunatate...

1/6

2/6

3/6

4/6

5/6

6/6

Cam asta am vazut repetandu-se de nenumarate ori, acum doua duminici, pe Lipscani. De la un atelier de reparatii pantofi, de langa o franciza de produse de patiserie in fata careia zacea impasibila o vanzatoare fara chef, tot iesea un barbat si arunca in strada mancare la porumbei. Ca intr-un circ absurd prin repetitia staruitoare, porumbeii veneau sa manance, barbatul se apropia neobisnuit de mult (pentru Bucuresti), apoi, in timp ce unii trecatori se minunau de la distanta si se bucurau de spectacol, aparea cate un trecator grabit care alunga toti porumbeii. Intr-un dans ciudat porumbeii ocoleau grupul de cladiri, barbatul intra in atelier si iesea cu pumnul plin de seminte si framituri de paine exact la timp. Le arunca, iar porumbeii se asezau dinnou la masa...

Am stat atunci si m-am intrebat: cum de un atelier de pantofi poate sa produca mai multa mancare pentru porumbei decat o patiserie? Cum de un om poate cu atata staruinta sa hraneasca niste pasari doar pentru placerea de a le avea aproape? Cum pot unii oameni sa fie atat de incremeniti? Ce ne mai poate perturba din graba noastra cotidiana?