P.S. la "Ma intreb: ce e fotografia? Dar fotograful?" din 30 octombrie 2009

Ramasesem dator cu o exemplificare la ce inseamna puterea ochiului si a creierului de a ignora realitatea si a "vedea" numai aspectele de interes versus cruda obiectivitate a camerei.

Postand imaginea asa cum a fost surprinsa de camera ai sansa sa te dai cu capul de realitate si nimeni sa nu simta mesajul tau. Cel mult cineva va spune "Ca mnizerie! De-asta nu mai imi place Bucurestiul!".

Apoi ar fi materialul editat care se apropie de povestea fotografului, de ce a "vazut" creierul si sufletul lui inainte sa declanseze:

Mai este cea de-a doua fotografie? Mai sunt eu fotograf in momentul in care renunt la realitatea obiectiva si aleg sa manipulez imaginea pentru a o transforma in mediul de transmisie al punctului meu de vedere? Probabil ca stricto senso nu! ... Dar poate ca si dictionarele ar trebui sa fie upgradate mai des... Poate ca azi fotograful nu mai este homo faber-ul care imita arta picturii ci a reusit sa se desprinda, sa isi creeze propria-i arta, de sine statatoare si atunci cu fiecare poveste pe care o spune intra in randul demiurgilor (deus faber), in randul creatorilor...

... sau poate totusi ar trebui pastrat intact termenul si semnificatia de fotograf si inventat un termen nou pentru aceasta tanara arta, pentru acest nou magician...