Ne face suferinta mai buni?

Ne poate face suferinta mai buni? Cum?! Ca traire, suferinta este ceva negativ. Si atunci cum poate ea sa produca un salt calitativ?!

Se spune ca actul de creatie nu poate exista intr-un mediu prosper, ca saracia si nevoia sunt cele care nasc valoarea... iar exemple sunt nenumarate. Nu inteleg cum e posibil acest lucru. Si da, inteleg nevoia, necesitatea care "obliga" intelectul sa produca pentru asigurarea supravietuirii. Vad relatia de cauzalitate dintre nevoie si creatie grefata pe un intelect mediu sau superior. Ce nu inteleg este chimia acestui mecanism, ce este dincolo de el. Care este acel balegar care favorizeaza cresterea florii. Aceeasi mizerie naste si flori si

nenorociri, violuri, crime.

Prin comparatie, bunastarea favorizeaza lancezeala. Confortul si indestularea inmoaie spiritul. Si totusi, "de familie buna" pointeaza catre pozitiv, catre educatie, catre cultura.

Ce anume face diferenta? Cum determini ce sa creasca in "acel" mediu? De unde stii ca o sa fie noul Paganini sau un viitor "student" la Jilava?