Thursday, February 24, 2011
Toata viata noastra suntem educati de parinti, de scoli, de educatori, de mass media, in general de tot ce ne inconjoara sa fim puternici, sa "decidem". Consideram ca suntem puternici atunci cand decidem asupra lucrurilor din viata noastra, cand cu durere si lupta cu noi ne invingem si spunem "Am decis sa ...!".
Dar cand facem acest lucru ne razboim cu noi insine si omoram posibilitatile, optiunile, rand pe rand, rational, cu capul, pana cand ne ramane una singura... Apoi spunem ca am decis sa urmam acea cale, de altfel unica ramasa "in viata" pentru noi.
Sunt doua motivele pentru care este cumplit razboiul asta pe care il ducem cu noi insine pentru a ne trai viata:
- In primul rand atunci cand omoram optiunile "pentru ca...", dam de la noi puterea, ne lasam prada "destinului"... parca altcineva hotaraste soarta noastra... Poate seful pentru ca nu ne-a avansat, poate "destinul" pentru ca a fost aglomerat tramvaiul si am ratat intalnirea vietii noastre... In orice caz, "altcineva" este de vina pentru ce ni se intampla, noi suntem doar spectatori in ce se intampla in viata noastra, iar asta este frustrant si umilitor.
- In al doilea rand, ceea ce ne ramane dupa ce decidem este resemnarea sau nemultumirea si frustrarea. Peste un timp ne uitam in urma la ce s-a intamplat in viata noastra, analizam deciziile si incercam sa ne resemnam cu gandul ca "nu se putea altfel, era cea mai buna optiune" sau ne chinuim cu intrebarea "nu era totusi mai bine daca...?"
Dar cand facem acest lucru ne razboim cu noi insine si omoram posibilitatile, optiunile, rand pe rand, rational, cu capul, pana cand ne ramane una singura... Apoi spunem ca am decis sa urmam acea cale, de altfel unica ramasa "in viata" pentru noi.
Sunt doua motivele pentru care este cumplit razboiul asta pe care il ducem cu noi insine pentru a ne trai viata:
- In primul rand atunci cand omoram optiunile "pentru ca...", dam de la noi puterea, ne lasam prada "destinului"... parca altcineva hotaraste soarta noastra... Poate seful pentru ca nu ne-a avansat, poate "destinul" pentru ca a fost aglomerat tramvaiul si am ratat intalnirea vietii noastre... In orice caz, "altcineva" este de vina pentru ce ni se intampla, noi suntem doar spectatori in ce se intampla in viata noastra, iar asta este frustrant si umilitor.
- In al doilea rand, ceea ce ne ramane dupa ce decidem este resemnarea sau nemultumirea si frustrarea. Peste un timp ne uitam in urma la ce s-a intamplat in viata noastra, analizam deciziile si incercam sa ne resemnam cu gandul ca "nu se putea altfel, era cea mai buna optiune" sau ne chinuim cu intrebarea "nu era totusi mai bine daca...?"
Tot ce facem atata timp cat suntem in viata asta ar fi de preferat sa fie chestiune de alegere. Alegerea vine cu inima curata, cu siguranta ca ai si alte optiuni viabile, chiar daca nu iti apar acum. Alegerea te impaca cu tine si iti da pace in suflet si in minte. Alegerea nu e resemnare.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Copyright
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License.
Toate imaginile si textele nemarcate altfel, aflate pe acest site sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite integral sau parţial fără permisiunea acestuia.
ACEASTA E LUMEA IN CARE TRAIM:
Validation
Pranav Mistry: The thrilling potential of SixthSense technology
La Freestyle Revolution Roumaine from PeRole.Ro on Vimeo.
5 comentarii:
Decizia de a mai da un semn de viaţă pe-aici a fost una minunată, m-a împăcat şi pe mine, nu numai pe tine. :)
Întotdeauna avem opţiuni, dar, aşa cum ziceai, greu este să decizi ce criteriu să decidă decizia, ca să zic aşa. :D
Desprimăvărare grabnică!
Personal, desi acest subiect e un fel de 'Never ending story' pt noi doi (ceea ce-mi place ca idee) – nu stiu daca ai citit cartea, dar ti-o recomand - , consider ca sunt situatii TOTAL diferite cele care resorteaza actiunile a alege, respectiv a decide. Ca si cum ar fi nu o moneda cu doua fete, ci doua monede cu valoare diferita, cu care iti 'achizitionezi' situatii diferite. As mai spune ca saracii (sufleteste) nu-si permit alegeri, dar uneori ii intalnesti cersindu-ti ocazia de-a le avea. Si e bine sa-i ajuti pe acestia.
Uneori, in viata platesti pt ceea ce ai decis; alteori platesti pt ceea ce ai ales (dar mereu platesti, intr-un fel sau altul). Esential e sa intelegi ca toate-n viata asta sunt 'en passant' si sa-ti poti pastra zambetul pe buze in... mers.
Eu, probabil mai masochista din fire (dar banuiesc ca Papa Freud m-ar fi indragit pt ideea ca femeile sunt, dpdv afectiv, masochiste), accept si nemultumirile despre care tu spui ca vin in urma decizionarii, pt ca de-atata cat am decis si-am ales si le-am si ametit uneori, deja stapanesc propria-mi alchimie psihologica de topire a balastului frustrant intr-o masa amorfa pe care, la timpul potrivit, s-o pot transforma in oportunitati; de data aceasta, oportunitatile mi le voi oferi EU singura.
Cand spui ca ne ciuntim singuri posibilitatile facand asta 'rational, cu capul', spui bine; asta inseamna a accepta ceea ce, indiferent de decizie, deja exista si-ar exista oricum, si da, asta inseamna a-ti risipi puterea (care putere, de fapt ar fi acea nota personala tusata peste/in tot ce facem, fie om fie situatie), a te lasa prada destinului, in loc de a-l pradui tu!
A fost nevoie sa-mi golesc mintea de exemplele concrete ale situatiilor din viata mea in care am decis vs am ales, ca sa inteleg ca postul tau e manifestul unui om VIU prin care spui ca atunci cand alegem o facem cu inima, cald, uman, (oarecum) spontan si pastrand/lansand punti de legatura catre tot ce e-n lumea asta, iar atunci cand decidem o facem cerebral, rece, chinuitor de mult gandit inainte si practic izolandu-ne pe propria insula imbacsita de achizitii triste (de cele mai multe ori mostenite).
Andrei, imi dau seama (sau poate ca pana azi n-am fost convinsa) ca trebuie sa-ti multumesc pt faptul ca acum vad diferenta. Si consta in implicare. Decizia fiind un fel de surogat al ideii ca mai putem face ceva (in fond, prin decizie punand un mare punct, chiar cu strangere de inima).
Asa este, suntem educati/convertiti de mici pentru SOCIETATE, si nu pt SINE. Rezultatul? - un 'produs obtinut la rece' din care parintii/educatorii (desi nu toti, eu ma consider intr-o categorie fericita a mamelor care-si cresc copilul pt a face ce vrea EL in viata, si nu ce vor ALTII) au omis partea cea mai importanta: sufletul curat si lipsit de achizitii sociale, moral-acceptabile, etice etc. care are suficiente resurse pt a se exprima/adapta original.
As mai spune ceva: uneori constati ca e prea tarziu sa mai poti alege. Nu-ti mai ramane decat sa decizi, e tot ce mai poti face TU, si asta tot din vina ta, pt ca daca un prieten ti-ar fi strecurat in picaturi chinezesti ideea ca POTI (mai OMULE!, mai !!) sa alegi, n-ai fi lasat-o tranca-fleanca sa se traiasca singura (de situatie zic). Totul e s-o faci intelept si sa intelegi, macar in al 13-lea ceas, ca totusi a decide, chiar si gresit, e mai bine decat a n-o mai face nici pe-asta.
Eram 'en passant' pe-aici si-am zis sa aleg a-mi investi dupa-amiaza in blogul tau. Eu zic ca a fost o decizie inteleapta! :D
"En passant" pe aici, m-am decis sa-ti las cateva randuri prin care sa-mi exprim bucuria revenirii tale! *Vis a vis de subiectul tau....da-mi voie sa am o parere personala...e bine sa iei decizii pe pricipiul "mai bine remuscari decat regrete"! Un zmbet pentru tine!
ai fotografii faine ... felicitari!
si da,poate e doar o singura alegere de facut...sa-ti lasi cat mai multe posibilitati interioare sa se exprime.
Post a Comment